Ne vorbesc copiii

Să fim buni!

Este ordine şi linişte în jurul meu, dar o ordine văzută numai de ochii mei.

Privesc într-un colţ al camerei şi urmăresc mersul fin al unei buburuze. Zâmbesc la micile obstacole ce-i apar în cale. Trebuie să o ajut să treacă mai departe. Deodată un păianjăn îşi dă drumul pe nişte fire invizibile şi o înconjoară ca într-o plasă de prins peşte.

Simt că-i în pericol şi cu toate că mi-e frică de păianjăni o salvez de la moarte.

Mă simt minunat. De ce? Aşa ne porunceşte Dumnezeu să fim buni, să fim milostivi, să ajutăm pe aproapele nostru. Am învăţat din cărţile de religie că Dumnezeu a făcut şi oamenii şi vieţuitoarele pământului. Dacă Dumnezeu a îngrijit viermele din mijlocul pietrei, cu atât mai mult El ne priveşte, ne îndrumă şi ne apără de acolo, de departe, din cer, ziua şi noaptea, ca un bun Părinte.

Maria Luca

Aştept cu nerăbdare ziua de Duminică pentru a merge cu mama sau tata la Biserică. Cum păşesc peste pragul bisericii simt că Dumnezeu îmi luminează mintea şi mă simt mai puternică. Mă închin la toate icoanele şi ascult cuminte slujba. Mă rog pentru binele meu şi al celor de acasă, simţindu-mă mai vrednică ca înainte.

Georgiana Petrea

Fiecare om are credinţa şi dragostea sa faţă de Dumnezeu, pe Care nu trebuie să-l uităm niciodată sau să ne întoarcem faţa de la El. Dacă Îl iubim pe Dumnezeu trebuie să o arătăm prin posturi şi mersul mai des la biserică. Eu nu ştiu ce simt alţi oameni care merg la biserică, dar eu simt o căldură în suflet şi parcă mintea mi se luminează ascultând vorbele frumoase şi calde ale preotului. În casa Domnului este pace şi bucurie. El ne este mereu aproape şi în tot locul. Când mergem la drum să nu uităm să facem semnul Sfintei Cruci şi să spunem "Doamne ajută" căci acest lucru contează, înseamnă că nu l-am uitat pe Dumnezeu şi că-l iubim.

Alina-Mihaela Petrea

Mi-aduc aminte când aveam patru ani, mama ne ducea pe mine şi surorile mele la biserică. Atunci primeam Sfânta Împărtăşanie. Eram mic şi nu ştiam ce se face la biserică. Mama mă purta de mână, mă învăţa să bat metanii, să mă închin la sfintele icoane. Curiozitatea mea pentru ce se întâmplă în altar era tot mai mare. Mama mi-a şoptit grijulie la ureche: "vezi, mamă, ţine minte, nu trece prin faţa altarului"! Părintele, îmbrăcat în sfintele veşminte, citea cu glas rar dintr-o carte veche. Acea carte am învăţat la şcoală că se numeşte Sfânta Evanghelie. Într-o Duminică părintele mi-a făcut marea surpriză de a mă chema în altar. Din acel moment am simţit că mi se dezleagă tainele duhovniceşti.

În Sfântul Altar mă simt diferit. Aici este locul cel mai sfânt al bisericii. Am învăţat cum se iese cu lumânarea aprinsă şi cum să-l ajut pe părintele cu toate cele necesare în timpul slujbei.

Eu mă străduiesc şi mă rog bunului Dumnezeu să mă întărească în credinţă, să-mi dea înţelepciune şi putere să învăţ bine la şcoală.

Iulian Vulpe

Duminica este pentru creştini ziua din săptămână închinată lui Dumnezeu, pentru că în ziua de Duminică a Înviat Domnul nostru Iisus Hristos; tot în ziua Duminicii, la Cincizecime, Duhul Sfânt a coborât sub formă de limbi de foc asupra Apostolilor.

Ziua de Duminică se cinsteşte prin rugăciune. Creştinii merg la biserică şi fac fapte de milostenie. Ei se îmbracă cu haine curate, acesta fiind simbolul bucuriei. Modul cel mai înalt prin care cinstim Duminica este participarea noastră la Taina Sfintei Împărtăşanii.

Monica Leuştean

Cuprins