"Lumina Credinţei", nr. 1, decembrie 2001

Din inimi... din suflete...


 

Am auzit de multe ori bătrânii satului spunând că zăpezile nu mai sunt cum erau odată şi nici marile sărbători creştineşti nu mai sunt cinstite cum erau odată.

Zăpezile de anul acesta parcă se apropie de amintirile de altădată.

Poate este un semn că şi Sfânta Naştere a Domnului nostru Iisus Hristos se va cinsti cu adevărat.

Vă doresc acum, în prag de sărbătoare, dragi bârnoveni, să aveţi parte de multă sănătate pentru a vă bucura de Sărbătoarea Crăciunului.

Să aveţi linişte în suflet, oameni buni în casă şi belşug pe masă!

Şi fie ca grijile şi necazurile să rămână în anul care se sfârşeşte, iar noul an să-l începeţi cu speranţe de mai bine!

La Mulţi Ani bârnoveni cu suflet tânăr, fie că sunteţi mari sau mici!

Primar Victor Chirilă


 

Când magii străbat distanţele pentru clipa cea de taină, când colindul dalbelor flori răsună duios pe la case de gospodari iar cetina verde se apleacă spre mâinile curate, după sfânta poruncă a datinii străbune, urez sănătate, fericire, belşug şi împliniri tuturor locuitorilor comunei noastre!

La Mulţi Ani!

 

Director Coordonator Damian Sfetcu


 

Cuprins