Īnvierea Domnului
 |
Sfintele Paşti este cea mai mare sărbătoare īmpărătească, creştinii serbānd Īnvierea Domnului nostru Iisus Hristos. Īmpreună cu Duminica, este şi cea mai veche sărbătoare, fiind serbată īncă din epoca apostolică. Datorită importanţei ei, ţine trei zile, prima zi căzānd īntotdeauna Duminica.
Cuvāntul Paşti este de origine evreiască. Aceştia numeau Paşti (Pascha) sau sărbătoarea azimelor sărbătoarea lor anuală īn amintirea trecerii prin Marea Roşie şi a eliberării lor din robia Egiptului. Termenul ebraic a trecut īn vocabularul creştin pentru că evenimentele istorice care sunt comemorate īn sărbătoarea noastră, adică Patimile, Moartea şi Īnvierea Domnului, au coincis cu Paştile evreilor din anul 33. Este īnsă de la sine īnţeles că obiectul sau motivul Paştilor creştine este cu totul altul decāt al Paştilor evreilor, īntre vechea sărbătoare iudaică şi cea creştină nefiind altă legătură decāt una de nume şi de coincidenţă cronologică.
Sărbătoarea Paştilor a fost aşteptată īntotdeauna cu nerăbdare, fiind prăznuită cu mare bucurie: bucurie pentru Īnvierea Domnului, marele eveniment din istoria māntuirii noastre, care ne-a adus posibilitatea māntuirii şi care stă la temelia credinţei şi a Bisericii Creştine. Īncă de la īnceputul creştinătăţii noaptea Īnvierii era petrecută īn biserici, īn priveghere şi rugăciune. Se săvārşea Sfānta Liturghie, se intonau cāntări de bucurie, se aprindeau multe lumini, semn al bucuriei şi al luminării duhovniceşti. Īncepānd de la īmpăratul Constantin cel Mare, se luminau nu numai bisericile ci şi casele creştinilor şi oraşele cu făclii īnalte şi coloane de ceară sau torţe aprinse, īncāt parcă era zi. Īn ziua Īnvierii toţi se īmbrăţişau cu sărutare frăţească, cerāndu-şi iertare unii de la alţii, īnainte de īmpărtăşire. Creştinii se salutau, de la Īnviere pānă la Īnălţare, cu "Hristos a Īnviat!" - "Adevărat a Īnviat!".
Īn primele secole creştine, īn noaptea de Īnviere avea loc botezul catehumenilor (acei oameni de altă credinţă care doreau să se creştineze şi care fuseseră pregătiţi īn acest sens). Aceştia purtau haine albe toată Săptămāna Luminată.
Īn unele biserici erau primiţi solemn penitenţii (cei ce săvārşiseră păcate mari şi aveau canon de făcut). Īmpăraţii slobozeau o serie de prizonieri, stăpānii dădeau libertate unor sclavi; se făceau īn general fapte de milostenie şi de mărinimie.
La biserici se aduceau bucate (ouă roşii, pască etc.) care erau binecuvāntate de preoţi şi apoi īmpărţite săracilor sau īntre creştini.
Īn creştinătatea ortodoxă s-a păstrat pānă astăzi importanţa teologică a misterului pascal din vechea Biserică Creştină. Īnvierea Domnului a fost si rămāne inima spiritualităţii şi pietăţii ortodoxe. Sărbătoarea Paştilor constituie misterul central şi dominant al cultului ortodox, care īşi aruncă razele peste īntregul an liturgic şi cult ortodox.
Din păcate nu toţi creştinii ortodocşi percep şi primesc cum se cuvine Sărbătoarea Paştilor. Am văzut, īn vechime, noaptea Īnvierii era petrecută de toţi credincioşii īn biserici, unde se rugau şi se bucurau, purtānd lumini şi slăvind pe Dumnezeu. Astăzi, comparativ cu numărul total al ortodocşilor, foarte puţini mai slăvesc Īnvierea īn biserici. Mulţi vin şi i-au lumină, după care īnsă pleacă. Nu este scuzabil decāt pentru cei bolnavi, bătrāni sau care efectiv sunt nevoiţi să facă acest lucru. Pentru ceilalţi putem spune că luarea luminii şi plecarea (acasă, la masă sau odihnă) nu le aduce foloase duhovniceşti. Nici mersul la morminte nu este o scuză. La cimitir se poate merge spre dimineaţă, după terminarea Sfintei Liturghii.
De asemenea, foarte puţini creştini mai doresc să se īmpărtăşească de Paşti. Sunt - consideră ei - fie prea obosiţi, fie obligaţi să guste māncarea pe care o fac şi astfel să se īnfrupte!?!
Dar, ne īntrebăm noi, gāndul că Iisus Hrisros a suferit patimi, a murit şi a Īnviat şi pentru aceştia, nu-i mişcă? Īnvierea Domnului aduce māntuire pentru fiecare. Dar aceasta dacă fiecare vieţuieşte duhovniceşte. Dacă nu, cei ce uită de Dumnezeu nu primesc māntuire.
Să nu uităm că Īnvierea Domnului nu este un simplu fapt istoric sau social, ci ea a fost şi rămāne inima spiritualităţii şi pietăţii ortodoxe!!!